Noi membri ai Fundației Universitare „Carol I“
„Fundaţia Universitară Carol I realizează un bilanţ al activităţilor, subliniind reperele cele mai importante: contribuţia decisivă la realizarea a 10 ediţii ale Festivalului Strada de C’Arte, campania acordării burselor de excelenţă pentru studenţii cu performanţe deosebite obţinute în mediul universitar, publicarea volumului Eroinele României Mari (dimpreună cu versiunea sa în engleză), participarea în calitate de partener la numeroase acțiuni in domeniul culturii și științei.
Un punct important al şedinţei omagiale l-a reprezentat confirmarea adeziunii primilor doi noi membri, de la reînfiinţarea Fundaţiei Universitare Carol I și până în prezent (https://fundatiacarol.ro/), adeziuni validate în urma recomandării scrise a trei membri fondatori pentru fiecare dintre ei, potrivit articolului 11 al statutului fundaţiei.
Fidelitatea faţă de principiile şi obiectivele Fundaţiei
Cele două noi candidaturi vor conferi plus valoare Fundaţiei, deoarece este vorba despre o personalitate marcantă a mediului academic, prof. univ. dr. Doina Banciu, vicepreşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, alături de un reprezentant de succes din mediul antreprenorial, ing. Mihai Aniţei, cunoscut manager al unor companii de prestigiu din țară și stăinătate. Membrii fondatori și-au reafirmat fidelitatea faţă de principiile şi obiectivele Fundaţiei inspirate din statutele iniţiale ale „Fundaţiunii Universitare Carol I” care puneau accentul pe sprijinirea generaţiei viitoare de oameni de valoare, păstrarea neutralităţii politice, susţinerea echităţii dintre drepturi şi îndatoriri, respectarea drepturilor omului, a drepturilor individuale respectiv a dreptului la proprietate, nu în ultimul rând încrederea în dezvoltarea durabilă, întrunind un set de valori vizionare pentru o societate românească a secolului XX.
Cei doi noi membri au mărturisit că, deși fac parte din multe alte formate asociative, sunt onorați de noua calitate și vor contribui la promovarea obiectivelor Fundației întrucât cred că doar prin educație și încurajarea excelenței putem avea o Românie mai prosperă și o lume mai bună.
Preşedintele fundaţiei, conf. univ. dr. Mireille Rădoi, a prezentat noile direcţii de dezvoltare a activităţilor evidenţiind importanţa elaborării unor proiecte de cercetare, aspect ce va permite participarea la competiţii deschise (naționale și internaţionale), stabilirea unor parteneriate strategice cu instituţii publice sau private care împărtăşesc valori şi obiective comune, precum şi promovarea cooperării și colaborării la nivel național și internaţional, arii de interes prea puţin valorificate până în prezent.” Arată un comunicat al Fundației Universitare „Carol I”.
https://www.dcnews.ro/noi-membri-ai-fundatiei-universitare-carol-i_859776.html